Un minor în vârstă 15 ani este cercetat penal pentru răpirea unui automobil

Un minor în vârstă 15 ani este cercetat penal pentru răpirea unui automobil

Un minor în vârstă 15 ani, originar dintr-o localitate din raionul Sîngerei, a fost reținut de angajații secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Buiucani din cadrul Direcției de Poliței a mun. Chișinău, după ce a furat un automobil de pe str. Bucuriei și se deplasa neregulamentar pe străzile capitalei, informează OFICIAL.

Urmare a investigațiilor, polițiștii au stabilit că individul prin deteriorarea lacătului a pătruns în garaj de unde a furat automobilul de marca „Volkswgen Transporter” în portbagajul căruia se afla o motocicletă, după care a părăsit locul comiterii infracțiunii.

Ulterior, mionorul cu automobilul sustras se deplasa neregulamentar și haotic pe str. Petricani în direcția șos. Balcani, fiind stopat de către participanții la trafic și imediat anunțată poliția.

Prejudiciul cauzat fiind proprietarului a fost estimat la 149 790 lei. Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt.

În cadrul investigațiilor ofițerii de investigație și urmărire penală au stabilit că minorul nu este la prima abatere fiind judecat pentru un șir de furturi și răpire a unităților de transport, totodată se afla și în urmărire penală și era căutat de către IP Sângerei.

Totodată, în privința minorului pentru faptele sale de către Judecătoria Sângerie a fost emisă sentință de condamnare pe un termen de 2 ani și 4 luni, cu plasarea în locurile de detenție pentru a-și ispăși pedeapsa.

Doina Secrieru

Share