Un minor din Chișinău – specializat în comiterea furturilor din automobile, magazine și oficii

Un minor din Chișinău – specializat în comiterea furturilor din automobile, magazine și oficii

Un minor în vârstă de 16 ani, locuitor al capitalei, a fost reținut în urma măsurilor întreprinse de ofițerii de investigație a Inspectoratului sec. Buiucani, fiind specializat în comiterea furturilor din automobile, magazine și oficii. Individul, anterior, a fost cercetat penal de nenumărate ori pe infracțiuni analogice.

Polițiștii au stabilit că minorul pe parcursul lunii ianuarie a comis cel puțin cinci furturi pe teritoriul sec. Buiucani, unde a pătruns într-un magazin, în trei automobile prin deteriorarea geamurilor de unde a sustras bunuri materiale cum ar fi: telefoane mobile, portmonee în care se aflau actele de identitate, bani și în sucursala unei bănci de unde a sustras un telefon mobil de model Xiomi redmi 7, la preț de 1850 lei, acțiunile lui fiind susrprinse de camerele de supraveghere.

Totodată, forțele de ordine au stabilit că minorul a mai comis cel puțin 20 de furturi din automobile, magazine și oficii pe teritoriul Capitalei.

În cadrul acțiunilor procesual penale, minorul și-a recunoscut vinovăția declarând cu lux de amănunte comiterea furturilor, iar despre bunurile sustrase a declarat că le vindea la un preț simbolic obținând un profit.

În acest context au fost iniţiate mai multe cauze penale pentru furt, faptă care prevede amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

De menționat că, minorul este cercetat penal în stare de libertate.

Mihaela Rotari

Share