Un ministru din cabinetul Filip și-a făcut totalurile, la un an de activitate: „Un an de realizări și mici eșecuri”
Ministrul Apărării Eugen Sturza, la un an în fruntea ministerului, a vorbit despre provocările, dar și realizările care le-a întâmpinat, informează Oficial.
„Un an, în fruntea Ministerului cu cele mai multe provocări, a trecut mai repede decât mă așteptam (soția crede altfel). A fost un an plin de muncă și provocări. Un an de realizări și mici eșecuri dar ceea ce ne-am propus, reforma Armatei Naționale și prefesionalizarea ei, începe să se contureze tot mai evident”, a declarat Sturza.
În același timp, el s-a referit la schimbările prin care trece Armata. „În centrul acestei reforme sunt oamenii, cei care lucrează și vor continua să se dăruiască acestui domeniu. Ei sunt cei care trebuie să beneficieze pe deplin de schimbările prin care trece Armata și care urmează să fie implementate în viitorul cel mai apropiat. Le mulțumesc colegilor pentru ajutor în aceste ultime 52 de săptămâni!”, a conchis el.
Mihaela Rotari
Un lucru e salutabil, ca a inceput reforma militara si anume cea de modernizare a armatei.