Un microbuz de rută cu pasageri la bord – implicat într-un accident de circulație

Un microbuz de rută cu pasageri la bord – implicat într-un accident de circulație

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, astăzi, au fost solicitați pentru a efectua lucrări de descarcerare după producerea unui accident de circulație în preajma satului Chiperceni de pe traseul R 20 Orhei –Rezina.

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la 9:18 minute. Potrivit datelor IGSU, un autoturism de model Kia Rio s-a tamponat cu un microbuz de marca Mercedes Sprinter de pe ruta Chișinău-Cobîlea cu 14 pasageri la bord.

Ajunși, pompierii au stabilit că un bărbat în vârstă de 27 de ani a suferit diverse traumatisme fiind blocat în autoturismul avariat de marca Kia Rio. Salvatorii au reușit în cel mai scurt timp să deblocheze persoana. Aceasta ulterior a fost preluată de Serviciul Asistență Medicală Urgentă la spitalul raional Orhei.

Totodată, în urma accidentului 2 persoane din microbuzul Mercedes Sprinter, au suferit deferite leziuni corporale și au fost transportate la spital.

Toate circumstanțele și cauza producerii accidentului rutier urmează a fi stabilite de organele de drept.

Mihaela Rotari 

Share