Un grup format din cetățeni ai R. Moldova – reținuți în flagrant pentru contrabandă cu ulei de pin
Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al IGP, au identificat recent un grup format din cetățeni ai R. Moldova, cu vârste cuprinse între 24 – 44 de ani, suspectați de introducerea de mărfuri în țară prin contrabandă.
Ca urmare a investigațiilor efectuate s-a stabilit că unii membri din cadrul acestei grupări au sustras de la o întreprindere de pe teritoriul Germaniei, două tone de ulei de pin, care urma să ajungă ilegal în Republica Moldova. Ulterior se intenționa comercializarea mărfii unei companii cosmetologice de pe teritoriul țării, utilizînd acte false de proveniență.
Cazul a fost documentat de ofițerii de investigație, iar în urma măsurilor speciale a fost identificat locul și timpul introducerii mărfii prin contrabandă, inclusiv modalitatea tranzacției de vânzare-cumpărare a uleiului de pin, bănuiții fiind reținuți în flagrant delict.
În rezultatul perchezițiilor efectuate în automobilele și la domiciliile suspecților, au fost depistate și ridicate 300 litri ulei de pin, în valoare de circa 700 mii de lei, arme și muniții păstrate ilegal.
Actualmente, persoanele suspecte sunt cercetate în stare de libertate, aceștia, riscă pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani.
În continuare poliția cercetează cazul, împreună cu omologii din Germania pentru a identifica și alți membri ai acestei grupări, inclusiv stabilirea tuturor circumstanțelor.
Mihaela Rotari