Un fost viceprimar al mun. Chișinău a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru fals în acte publice

Un fost viceprimar al mun. Chișinău a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru fals în acte publice

La 26 septembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut vinovate șapte persoane pentru comiterea infracțiunilor de corupere pasivă, fals în acte publice, trafic de influență și corupere activă.

Instanța a dispus, în cazul unui inculpat care a deținut funcția de viceprimar al municipiului Chișinău, aplicarea unei pedepse de 3 ani de închisoare pentru fals în acte publice, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de demnitate publică pe o perioadă de 7 ani. Acesta a fost, de asemenea, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, însă a fost liberat de răspundere penală ca urmare a intervenirii termenului de prescripție. În alt episod de corupere pasivă, inculpatul a fost achitat, întrucât nu s-a constatat existența faptei.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, inculpatului i-a fost aplicată măsura preventivă a arestului preventiv, fiind luat sub strajă din sala de judecată.

Alți patru inculpați, funcționari publici, au fost recunoscuți vinovați de comiterea falsului în acte publice, însă au fost liberați de răspundere penală ca urmare a intervenirii termenului de prescripție. Pe capătul de acuzare de corupere pasivă (3 dintre aceștia fiind acuzați), au fost achitați, pe motiv că nu s-a constatat existența faptelor infracționale.

Doi inculpați au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunilor de corupere activă și trafic de influență, însă au fost liberați de răspundere penală ca urmare a intervenirii termenului de prescripție.

Instanța a respins solicitarea acuzatorului de stat privind confiscarea sumei de 12 000 de euro din contul inculpaților.

Potrivit probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, în anul 2016, fostul viceprimar al municipiului Chișinău, împreună cu mai mulți funcționari publici – printre care inspectorul principal al Inspecției de Stat în Construcții, șeful adjunct al Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, un fost șef al Inspecției de Stat în Construcții și vice-pretorul sectorului Botanica – ar fi acționat concertat pentru a favoriza anumite persoane și companii, folosindu-se ilegal de funcțiile deținute și acționând contrar interesului public.

Astfel, fostului viceprimar i-au fost imputate trei episoade de corupere pasivă și unul de fals în acte publice. Într-un caz, ar fi primit 12 000 de euro de la reprezentanții unei companii de construcții, în schimbul facilitării recepției finale a unui bloc de locuințe, deși imobilul nu îndeplinea toate condițiile tehnice și legale necesare pentru a fi dat în exploatare. În acest scop, au fost semnate documente oficiale cu conținut fals sau incomplet, iar termenul pentru remedierea neconformităților a fost extins artificial.

De asemenea, fostul viceprimar, împreună cu alți patru inculpați, ar fi falsificat documente pentru a crea aparența unei intervenții legale într-o plângere formulată de locatarii blocului respectiv, deși cauza reală a problemei era neîndeplinirea obligațiilor de către compania de construcții.

În aceeași perioadă, funcționarul ar fi primit sume de bani nestabilite pentru a urgenta eliberarea actelor de privatizare a unor spații din Chișinău, precum și pentru a influența schimbarea statutului urbanistic al unui teren.

Alți doi inculpați ar fi promis și oferit bani funcționarilor publici implicați, prin intermediari, pentru realizarea faptelor descrise mai sus.

Inculpații au negat acuzațiile pe tot parcursul examinării cauzei.

Sentința urmează a fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Share