Un fost șef al secției urmărire penală al unui inspectorat de poliție din sudul țării, condamnat penal pentru refuzul de la testarea alcoolscopică
Procuratura raionului Leova anunță că un fost angajat al poliției, șef al secției urmărire penală al unui inspectorat de poliție din sudul țării, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(3) Cod penal (Refuzul conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei).
Potrivit sentinței din 21 ianuarie 2025, emise de către Judecătoria Cahul, sediul Cantemir, bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă sub formă de 210 ore de muncă neremunerată în folosul comunității cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Potrivit acuzării, în seara lui 24 noiembrie 2023, inculpatul, conducând mijlocul de transport de model „Skoda” prin orașul Cantemir, a fost stopat de către angajații INSP pentru verificare. În cadrul documentării de către angajații INSP, având suspiciuni că conducătorul auto se află în stare de ebrietate, i-au solicitat inculpatului să fie supus testării alcoolscopice în vederea stabilirii stării de ebrietate cu utilizarea alcotestului de tip „Drager”, însă conducătorul mijlocului de transport, contrar prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere, a refuzat să fie supus testării.
La data de 31 ianuarie 2024, cauza penală a fost expediată în Judecătoria Cahul sediul Cantemir pentru examinarea în fond. Acuzatorul de stat din cadrul Procuraturii raionului Leova, a solicitat de a-l recunoaște pe inculpat vinovat pentru săvârșirea infracțiunii, solicitând aplicarea pedepsei sub formă de 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității cu anularea dreptului de a conduce mijlocul de transport.
Inculpatul, în ședințele de judecată, a pledat ca fiind nevinovat.
Sentința este cu drept de contestare la Curtea de Apel.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.