Un fost angajat al MAI, învinuit de trafic de influență, va compărea pe banca acuzaților
Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție anunță finisarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui fost angajat al IGP al MAI de comiterea infracțiunii de trafic de influență, informează OFICIAL.
Ca urmare a efectuării acțiunilor de urmărire penală, s-a constatat că fostul Șef al Serviciului supraveghere tehnică și accidente rutiere din cadrul Inspectoratului de poliție Drochia, susținînd că are influență asupra unor persoane cu funcție de demnitate publică din cadrul sistemului judecătoresc și anume din cadrul Judecătoriei Drochia, pe care poate să le determine să îndeplinească acțiuni în exercitarea funcțiilor lor și anume să adopte o decizie favorabilă în privința unui locuitor al raionului Drochia ca să nu fie privat de dreptul de a conduce mijloacele de transport, în cadrul unui proces penal pornit în privința acestuia în baza art.2641 alin.(1) Cod penal, pe faptul „Conducerii mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat”, personal a pretins și a primit pentru sine de la acesta, bani ce nu i se cuvin în sumă de 35 000 lei, pentru a determina persoanele publice menționate să adopte o decizie în favoare ultimului.
Fapta a fost calificată drept trafic de influență, prevăzută de art. 326 alin.(1) Cod penal.
Este de menționat că în cadrul efectuării urmăririi penale, în vederea eventualei confiscări speciale a sumei de 35 000 lei, a fost aplicat sechestru pe bunurile imobile ale învinuitului.
Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunii nominalizate, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani sau amendă în mărime de la 100 000 lei la 150 000 lei.