Un echipaj SMURD va aduce acasă trei persoane, rănite în accidentul din Ucraina
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI va aduce în Republica Moldova trei persoane care au avut de suferit în urma unui accident produs pe data de 17 iulie 2017 în apropiere de orașul Cerneuți, Ucraina. Victimele vor fi preluate de la spitalul din orașul Cernăuți, unde au fost internate în urma impactului.
Conform informațiilor prealabile oamenii au primit diverse traumatisme, după ce autobusul de model MAN înmatriculat în Republica Moldova, care avea la bord 56 de pasageri, s-a tamponat frontal de un microbuz de model”Mercedes Sprinter” din Ucraina. În consecință șoferii autobuzului și un pasager (cetățeni ai RM) cu diferite traumatisme, au fost transportaţi la spital, iar șoferul microbuzului, cetățean ucrainean, a decedat pe loc.
Serviciul Situații Excepționale va prelua sinistrații prin intermediul unui echipaj SMURD, tip victime multiple, iar starea acestora va fi monitorizată de o echipă a Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare din Republica Moldova.
Maria Roșca