
Un drum de 4,2 km modernizat la Țarigrad, Drochia, cu investiții de 32 de milioane de lei
O porțiune a drumului național G20, care unește localitățile Fîntînița, Țarigrad și Drochia, a fost renovat, 95% din lucrări fiind deja executate. Acestea vor fi finalizate mai devreme de termenul planificat inițial. Lucrările de reparație, care se desfășoară pe o lungime totală de 4,20 km, au fost inspectate de prim-ministrul Dorin Recean, în satul Țarigrad.
„Acest sector de drum este esențial pentru comunitate și este unul din cei peste 600 de kilometri de drumuri locale și regionale pe care le reparăm în acest an. Moldova crește datorită efortului nostru comun”, a menționat premierul Dorin Recean.
Valoarea totală a proiectului de reabilitare a drumului G20 este de circa 32 de milioane de lei. Lucrările executate includ modernizarea suprafeței carosabile prin asfaltare, amenajarea a trei podețe pentru scurgerea apelor, instalarea elementelor de siguranță rutieră – indicatoare, marcaje, stâlpi dirijori – precum și montarea unui parapet metalic de protecție, cu o lungime de 120 de metri.
În anul curent, pentru reabilitarea, reconstrucția și întreținerea drumurilor și a podurilor sunt direcționate 3,2 miliarde de lei – cea mai mare sumă de bani alocată vreodată în Republica Moldova, într-un singur an, pentru infrastructura rutieră. În total, peste 570 de primării au depus proiecte la Guvern ca să obțină finanțare pentru repararea drumurilor locale.