Un dosar privind redobândirea frauduloasă a cetățeniilor românești, transmis în judecată

Un dosar privind redobândirea frauduloasă a cetățeniilor românești, transmis în judecată

Procuratura Anticorupție anunță despre finisarea urmăririi penale și expedierea în judecată a unei cauze penale în privința unui bărbat. Potrivit materialelor cauzei penale s-a constatat că, la începutul anului 2016, gestionarul unei companii private ce activa sub paravanul prestării serviciilor de consultanță juridică și partenerii acestuia, susţinând că au influenţă asupra persoanelor publice străine din cadrul Consulatului României din Ucraina şi Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din România, au pretins și primit suma de 37 000 de euro de la o familie de cetățeni ruși, dintre care 27 000 euro și i-a însușit  personal, iar restul revenindu-le complicilor. 

În schimbul banilor, învinuitul promitea să influențeze autoritățile române să accepte depunerea dosarelor pentru redobândirea cetățeniei române de către cetăţenii Federaţiei Ruse și copilul minor al acestora, ce şi-au atribuit în baza unor acte cu o veridicitate nestabilită calitatea de subiecţi ce au pierdut cetăţenia română, şi o pot redobândi prin efectul repatrierii, inclusiv în lipsa acestora.

Mai mult, învinuitul își asuma ca dosarele solicitanţilor să fie lucrate în regim prioritar şi nu în ordinea înregistrării lor, aprobarea ordinului de acordare a cetăţeniei române, precum și depunerea fără rând a jurământului de credinţă faţă de statul român.

În rezultatul realizării influenței promise, solicitanții au obținut cetățenia română, cu transcrierea actelor de naştere şi căsătorie în Registrul de stare civilă a României, şi perfectarea pașapoartelor române, cu ridicarea lor în luna august 2017.

De menționat că, învinuitul nu și-a recunoscut vina, iar dacă acesta va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 7 ani. Pe bunurile mobile și imobile ale acestuia a fost aplicat sechestru în mărime de 1 059 716 lei.

Amintim că, procurorii anticorupție au deferit justiției, în luna iunie curent, cauzele penale în privința celorlalți patru complici ai învinuitului, la moment acestea fiind examinate în fond de instanța de judecată.

Mihaela Rotari 

Share