Un copil cu o boală rară, salvat datorită profesionalismului medicilor de la Spitalul Clinic Republican

Un copil cu o boală rară, salvat datorită profesionalismului medicilor de la Spitalul Clinic Republican

Un copil cu insuficiență respiratorie acută a supraviețuit datorită profesionalismului medicilor și condițiilor moderne de tratament de la Spitalul Clinic Republican. Băiatul în vârstă de 11 ani suferă de o boală rară, care a favorizat declanșarea unei  pneumonii comunitare masive. Copilul a urmat tratament în secția terapie intensivă, iar ieri a fost externat. Înainte de plecare, băiatul a fost vizitat de ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, potrivit unui comunicat de presă.

Alexei Boboc a fost internat  la Spitalul Clinic Republican în data de nouă mai, într-o stare extrem de gravă.  Pentru viața pacientului au luptat mai multe echipe de medici din cadrul instituției medicale.

„În procesul de investigație, tratament și supraveghere au fost implicați toți specialiștii spitalului. Am fost speriați la început, pentru că în orice moment starea băiatului risca să se agraveze. Suntem fericiți că am reușit să reanimăm copilul și să-l punem pe picioare”, a povestit Corina Gutium, șefa Secției Reanimare, transplant neuro-hepatobiliochirurgie a Spitalului Clinic Republican.

Cazul a ajuns în atenția ministrului Sănătății,  Ruxanda Glavan, care a monitorizat starea de sănătate a lui Alexei Boboc pe toată durata tratamentului. Ministrul a vrut să se asigure că instituția medicală dispune de toate condițiile și medicamentele necesare pentru reanimarea pacientului.

“Datorită eforturilor echipelor de medici şi echipamentelor medicale performante de la Spitalul Clinic Republican am reușit să depăşim o situaţie cu adevărat critică. Mă bucur mult că Alexei Boboc se simte  bine și este binedispus acum. Deoarece are o boală foarte rară și abia și-a revenit după tratament,  am solicitat o ambulanță, cu o echipă de felceri, pentru a fi transportat la domiciliu. Am vrut să mă asigur, în acest fel, că băiatul va ajunge în siguranță acasă”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

Alexei Boboc suferă de Miodistrofia Duchenne. În prezent, la evidența medicilor se află 40 de copii cu acest diagnostic. În ultimii 25 de ani, maladia a fost depistată în 240 de familii.

img_8604_1 img_8606 img_8612 img_8619_1

 Mihaela Rotari
Share