Un conațional a rămas fără mașină după controlul de frontier

Un conațional a rămas fără mașină după controlul de frontier

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni au demarat cercetări pe numele unui conațional care a încercat să revină în țară cu un mijloc de transport a cărui număr de caroserie era modificat. Incidentul a avut loc în zorii zilei de 1 iunie curent, informează OFICIAL.

Tânărul de 28 de ani, originar din raionul Criuleni, s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în Republica Moldova. Acesta se întorcea din Belgia la volanul unui automobil de model Audi A7, înmatriculat în străinătate.

În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au observat unii indici necaracteristici referitor la numărul caroseriei, și anume gravarea neuniformă a simbolurilor, precum și prezența unor urme de vopsea.

La audieri, conaționalul a declarat că și-a procurat mașina în luna februarie curent și a fost asigurat că totul este în regulă. Cât privește cele depistate în punctul de trecere, nu recunoaște nimic.

Pe numele bărbatului a fost întocmit proces verbal de constatare. Automobilul a fost indisponibilizat până la finalul anchetei. Între timp se va efectua expertiza tehnică, iar în dependență de rezultatul acesteia se va face încadrarea juridică a faptei.

Cristina Pendea

Share