Un colaborator al Serviciului Vamal a admis incompatibilitate de funcții
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către un inspector al Direcției integritate și supraveghere din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova.
În cadrului controlului, inițiat în baza unei sesizări, inspectorul de integritate a stabilit că, subiectul declarării, din anul 2010 a deținut simultan mai multe funcții publice cu statut special în cadrul Serviciului Vamal, menținând în toată această perioadă și calitatea de fondator/administrator la două societăți comerciale.
Deși, actualmente, subiectul deține o funcție în cadrul unei subdiviziuni a Serviciului Vamal al Republicii Moldova ce vizează inclusiv asigurarea integrității în cadrul instituției – acesta nu a renunțat nici până în prezent la calitatea de fondator/administrator la cele două firme pe care le deține, una dintre care oferă servicii de transport rutier de expediere a mărfurilor.
Conform prevederilor Legii 302/2017 cu privire la Serviciul Vamal, subiectul era obligat să transmită administrarea firmelor sale unei alte persoane, pe perioada în care se află în activitatea Serviciului Vamal.
Contrar legislației vamale, dar și cea a integrității – subiectul vizat nu și-a soluționat situația de incompatibilitate, conform termenului stabilit de lege, și a admis timp de zece ani – dublă stare de incompatibilitate de funcții.
Dacă actul emis de ANI, va rămâne definitiv – subiectul vizat riscă să nu mai dețină funcții publice pentru o perioadă de 3 ani și va fi înscris în Registrul de stat al persoanelor care au interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.
Actul poate fi contestat în contencios administrativ.
Mihaela Rotari