Un cetățean străin se plimba prin Aeroport cu un rucsac ticsit cu încărcătoare pentru arme de foc

Un cetățean străin se plimba prin Aeroport cu un rucsac ticsit cu încărcătoare pentru arme de foc

Ieri seara, la intrarea în Aeroport a fost depistat un cetățean străin care avea cu sine un rucsac ticsit cu încărcătoare pentru arme de foc, o lunetă și o baionetă pumnal. În prezent, polițiștii de frontieră cercetează circumstanțele cazului, informează OFICIAL.

Amintim că de la începutul lunii august curent, pentru asigurarea securității cetățenilor și excluderii riscurilor în acest sens, a fost modificată schema de lucru și aplicate verificări suplimentare.

La intrarea în Aeroportul Internațional Chișinău este instalat scanerul, unde se efectuează controlul de securitate atât al persoanelor, cât și al bagajelor. La fel, staționarea în fața Aeroportului este interzisă, cu direcționarea autovehiculelor în parcările autorizate. Echipe ale Poliției de Frontieră, în comun cu colegii de la IGP și IGC, asigură patrularea în adiacentul Aeroportului, dar și pe teritoriul acestuia. Sunt antrenate în menținerea regimului mai multe echipe canine specializate.

IMPORTANT pentru călători: apropierea la Aeroportul Chișinău, cu cel puțin trei ore înainte de zborul programat, pentru a trece operativ toate procedurile de control, dar și verificarea din timp a programului de zboruri și a documentelor necesare.

Share