Un cetățean al României – cu permis de conducere fals, la frontiera moldo-română

Un cetățean al României – cu permis de conducere fals, la frontiera moldo-română

Falsificarea permisului de conducere a constituit motiv de cercetare penală a unui cetățean român. În prima jumătate a zilei de ieri, pe sensul de intrare în țară prin punctul de trecere Lipcani-Rădăuți-Prut s-a aflat un mijloc de transport de model Opel Astra, cu numere de înmatriculare românești. La controlul de frontieră, conducătorul auto a fost legitimat ca cetățean al României de 38 de ani. Pentru autoturism cetățeanul român a prezentat toate documentele necesare pentru a-i fi autorizată trecerea frontierei de stat. Din primele cercetări asupra permisului de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile din Ucraina, polițistul de frontieră a observat mai multe semne de falsificare.

A fost confirmat ulterior falsul documentului după verificarea minuțioasă cu ajutorul tehnicii speciale. La audieri bărbatul a fost nestatornic în declarații, menționând că permisul l-ar fi obținut pe căi legale în Ucraina, unde ar fi avut viză de reședință. Actul falsificat a fost ridicat și transmis către expertiză.

Pe numele bărbatului a fost deschis dosar penal cu trimitere la prevederile art.361 al.1 CP al RM, conform căruia riscă o amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Cetățeanului României i-a fost permisă trecerea frontierei de stat, însă deja și-a continuat călătoria ca pasager.

Mihaela Rotari 

Share