Un Centru de limbă şi cultură română a fost inaugurat la Universitatea de Stat din Comrat

Un Centru de limbă şi cultură română a fost inaugurat la Universitatea de Stat din Comrat

Un Centru de limbă și cultură română a fost inaugurat astăzi, 17 iunie, la Universitatea de Stat din Comrat în prezența lui Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe al României, și Lorettei Handrabura, viceministră a Educației. Centrul a fost dotat de către Guvernul României, care va asigura și în continuare condițiile materiale și didactice pentru eficientizarea studierii limbii române pentru studenți, cadre didactice din universitate, precum și pentru populația din zona de Sud a Moldovei.

În luarea sa de cuvînt, Loretta Handrabura, viceministra Educației, a apreciat înalt inițiativa Guvernului României de a susține Universitatea de Stat din Comrat și de a fortifica capacitățile instituției în domeniul predării limbii române. „Această inițiativă se înscrie în ansamblul multiplelor acțiuni din ultimii ani ale conducerii Românei în sprijinul învățămîntului din Republica Moldova. În șirul acestor inițiative se înscriu amenajarea laboratoarelor de studii în universități, dotarea unor săli de calculatoare, asigurarea accesului la bibliotecile virtuale din România, repartizarea locurilor pentru studii doctorale pentru tinerii specialiști din universitățile din țară, susținerea mobilității academice”, a menționat Loretta Handrabura.

Activitatea Centrului de limbă și cultură română la Comrat vine în susținerea inițiativelor Guvernului Republicii Moldova de fortificare a cunoștințelor de limbă română ale populației Republicii Moldova. În acest sens, centrul va colabora cu Catedra de Filologie Română din cadrul Facultăţii Cultură  Naţională a Universităţii de Stat din Comrat. Pînă în prezent, catedra a pregătit  225 absolvenţi la specialitatea Limba și literatura română.

Ideea lansării Centrului de limbă și cultură română a apărut în cadrul unui proiect de colaborare între Universitatea de Stat din Comrat și Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.

 

Mihaela Rotari

Share