Un caz de suicid a avut loc azi la Penitenciarul din Leova

Un caz de suicid a avut loc azi la Penitenciarul din Leova

Astăzi în Penitenciarul nr.3-Leova a avut loc un caz de suicid în rândul persoanelor deţinute, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, informează Oficial. 

Astfel, aproximativ la ora 05:40, într-o celulă a penitenciarului a fost depistat corpul neînsuflețit al deținutului în vârstă de 49 de ani, fără semne de moarte violentă, care acum două zile a încercat să fugă din instituția de detenție.

Imediat a fost solicitat serviciul 112, care a desfășurat manevre de resuscitare, însă fără succes.

Despre constatarea decesului, administraţia penitenciarului a anunţat Inspectoratul de poliţie din or. Leova, organele de procuratură, Oficiul Avocatului Poporului și rudele condamnatului.

Pe cazul dat, Administrația Națională a Penitenciarelor a iniţiat o anchetă internă, pentru elucidarea tuturor circumstanţelor producerii incidentului.

Mihaela Rotari

Share