Un bust al Regelui Ferdinand I va fi reinstalat în s. Varnița, cu ocazia Centenarului Unirii
Cu ocazia Centenarului Unirii Basarabiei cu România, un bust al Regelui Ferdinand I va fi reinstalat, la începutul lunii septembrie, în satul Varnița, raionul Anenii Noi.
Reinstalarea bustului Regelui Ferdinand I în satul Varnița a fost aprobată în urmă cu jumătate de an în unanimitate de consilierii locali. Consiliul a dispus instalarea monumentului în curtea Școlii de Arte, pe locul unde în perioada României Mari a activat primăria din localitate.
La 28 aprilie 2018, a fost instalat postamentul din piatră, pe care sunt inscripționate numele eroilor din Varnița căzuți în primul război mondial, Radio Chişinău.
„Am hotărât, la Consiliu, să punem acest bust pe locul unde a fost vechea primărie. Noi trebuie să ne cunoaștem istoria”, a declarat primarul satului Varnița, Alexandr Nichitenco.
Inaugurarea monumentului va avea loc la 5 septembrie 2018, în prezența unei delegații de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei și ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu sediul la Iași, alături de autoritățile locale și reprezentanți ai Armatei Naționale.
Pe teritoriul actualei Republici Moldova, în perioada interbelică, au fost ridicate cinci busturi şi o statuie închinate regelui Ferdinand I. Busturi au existat la Nisporeni, Ialoveni, Ţepilova Mare, comuna Ocolina, fostul judeţ Soroca, Rezina şi Varniţa, raionul Anenii Noi, iar statuia regelui a fost instalată în faţa Casei Mitropoliei, actualmente Casa Guvernului din Chișinău. În 1940, odată cu ocupația sovietică busturile, ca şi alte monumente istorice naţionale care se referau la unitatea românilor au fost demolate.
Mihaela Rotari