Un bărbat – învinuit de trafic de influență chiar din izolatorul CNA

Procurorii anticorupție au finisat urmărirea penală și au deferit justiției cauza penală în privința unui bărbat care este învinuit de săvârșirea infracțiunilor de la art.324 alin.(1) și art.326 alin.(1) din Codul penal, în coparticipație. 

Astfel, în cadrul urmăririi penale a fost stabilit că la sfârșitul anului 2017, învinuitul, acționând cu intenție directă și prin înțelegere prealabilă cu un consilier din cadrul Consiliului orășenesc Anenii Noi, a solicitat bani în sumă de 20 000 lei, iar ulterior și 2000 de euro de la un om de afaceri, pentru prelungirea contractului de arendă funciară a terenului proprietate publică pe care antreprenorul desfășura activități comerciale.

În rezultatul „tranzacției”, subiectul a fost inclus în ordinea de zi a ședinței Consiliului orășenesc Anenii Noi, susținut și supus votului, iar contractul de arendă al terenului proprietate publică a fost prelungit pe un termen de cinci ani.

În continuare, învinuitul, fiind reținut și plasat în izolatorul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție (CNA) pentru fapta descrisă mai sus, a comis o nouă infracțiune – trafic de influență, pretinzând de la doi colegi de celulă, figuranți pe alte dosare de corupție – 5 000 și, respectiv, 7 000 euro.

În schimbul banilor, acesta susținea că va influența procurorii anticorupție care, conduceau urmărirea penală în cauzele în care aceștia erau învinuiți și judecătorii de instrucție care urmau să examineze demersurile privind prelungirea măsurii preventive – arestarea preventivă, în vederea înlocuirii acesteia cu o măsură mai blândă, cum ar fi arestarea la domiciliu sau liberarea provizorie sub control judiciar.

Ca urmare a denunțului colegilor de izolator, învinuitul a fost reținut din nou. Acesta și-a recunoscut vinovăţia în săvârşirea infracțiunilor incriminate, iar dacă acesta va fi găsit vinovat el riscă o pedeapsă maximă de 7 ani de închisoare, sau o amendă de cel mult 6000 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Acesta se află în arest preventiv, iar în privința complicelui său urmărirea penală este în desfășurare.

Mihaela Rotari 

Share