Un bărbat găsit cu o plagă după împușcătură. A fost la vânătoare de mistreți

Un bărbat găsit cu o plagă după împușcătură. A fost la vânătoare de mistreți

Polițiștii au fost sesizați în după-amiaza zilei de 14 ianuarie curent, precum că în extravilanul localității Caracui din raionul Hîncești a fost depistat un bărbat de 34 de ani din același raion cu o plagă provocată prin împușcare, în circumstanțe necunoscute deocamdată.

Ulterior, bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Hîncești pentru îngrijiri medicale.

Preliminar, polițiștii au stabilit că victima, împreună cu alte 16 persoane, au organizat o vânătoare de mistreți, autorizată pe un teren forestier din localitate.

În baza actelor ridicate s-a stabilit că toți cei 17 bărbați sunt posesori legali de arme și dețin carnete de vânător.

Chiar dacă bărbatul rănit inițial a declarat că personal s-ar fi împușcat accidental, Poliția în comun cu procurorii examinează și alte versiuni.

Victima este deja conștientă și urmează a fi audiată.

După incident toate armele au fost ridicate, iar două persoane au fost reținute.

Precizăm faptul că majoritatea participanților la respectiva vânătoare sunt în relații de rudenie.

Cazul a fost înregistrat și urmează a fi efectuate acțiuni procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Ulterior vom reveni cu alte detalii stabilite.

Share