
Un bărbat din Chișinău, bănuit de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor
Sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, investighează o schemă complexă de evaziune fiscală și spălare de bani, în privința unei persoane fizice.
Un bărbat din Chișinău ar fi desfășurat activități economice ilegale, fără a le declara organelor fiscale competente, cauzând astfel un prejudiciu considerabil bugetului de stat. În scopul disimulării provenienței ilicite a veniturilor obținute, suspectul ar fi efectuat mai multe tranzacții financiare și ar fi procurat bunuri mobile și imobile în valoare totală de aproximativ 10,6 milioane lei.
Printre bunurile identificate se numără mai multe unități de transport de lux, terenuri și imobile situate în mun. Chișinău. Acestea au fost dobândite în perioada 2020-2025, fiind înregistrate atât pe numele suspectului, cât și pe numele unor persoane interpuse.
Urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, precum și la alte persoane implicate, au fost depistate și ridicate:
• extrase bancare, ordine de încasare și de depunere a mijloacelor bănești pe teritoriul Republicii Moldova și țări ale Uniunii Europene;
• carduri bancare emise de instituțiile financiare din Republica Moldova și alte țări;
• telefoane mobile, laptopuri și un bloc de sistem;
• alte documente și înscrisuri pertinente pentru cauza penală.
De asemenea, au fost dispuse acțiuni procesuale în conformitate cu legislația în vigoare, inclusiv aplicarea sechestrului asupra bunurilor.
Urmărirea penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării altor persoane implicate în comiterea infracțiunilor și recuperării prejudiciului adus bugetului public.