Un bărbat din Chișinău ar fi obligat o tânără să practice prostituția, în schimbul unor datorii

Un bărbat din Chișinău ar fi obligat o tânără să practice prostituția, în schimbul unor datorii

Un bărbat de 27 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău, a fost plasat sub arest preventiv pentru 20 de zile, fiind suspectat de trafic de ființe umane.

Acesta ar fi obligat o tânără să practice prostituția în schimbul unor datorii.

Astfel, urmare a măsurilor speciale de investigații, ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au stabilit că, o persoană pe nume Alexei, a îndemnat-o pe o tânără de 19 ani, să practice prostituția, invocând în acest scop datorii inexistente, în sumă de 8000 de lei.

În fapt, polițiștii au stabilit că, în perioada lunilor martie-august 2018, suspectul invocând întoarcerea unor datorii, pentru careva presupuse deteriorări de mobilier din apartamentul acestuia, care era închiriat de victimă, a obligat-o să practice prostituția. Mai mult, suspectul ar fi amenințat-o că va divulga familiei despre faptul practicării prostituției acesteia în trecut.

În cadrul efectuării acţiunilor procesual penale şi a măsurilor speciale de investigații, polițiștii au stabilit că suspectul intenţionează să se întâlnească cu fata în municipiul Chișinău pentru a primi bani.

Astfel, la 9 noiembrie 2018, cei doi s-au întâlnit în municipiul Chișinău, unde i-a transmis bărbatului suma de 2000 lei. Ulterior, la data de 15 noiembrie, suspectul a fost reținut în flagrant în timp ce primea de la victimă suma de 3000 de lei.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 6 la 12 ani.

Mihaela Rotari 

Share