Un bărbat de 65 de ani – cercetat pentru creșterea a 300 plante de cânepă

Un bărbat de 65 de ani – cercetat pentru creșterea a 300 plante de cânepă

Angajaţii Direcției de Poliție a mun. Chișinău şi Inspectoratul sectorului Râșcani au depistat 300 plante de cânepă ce creșteau într-o curte din sectorul Râșcani.

În cadrul acțiunilor de investigații, polițiștii au stabilit că terenul pe care creștea cânepa, era prelucrat de un bărbat în vârstă de 65 ani, locuitor al capitalei, care urma să obțină un profit estimat la suma de 50 000 lei în cazul în care ar fi comercializat plantele. Acesta a fost condus la Inspectoratul de Poliție Râșcani, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Respectiv, plantele au fost smulse, ridicate, sigilate și expediate la laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor.

Actualmente, suspectul este cercetat în stare de libertate, în dependenţă de rezultate, el riscă să fie cercetat penal şi sancţionat cu amendă în mărime de la 10 000 lei la 20 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 100 de ore.

Doina Secrieru

Share