Un bărbat, care și-a maltratat familia și și-a abuzat sexual fiica minoră, condamnat la 19 ani de închisoare

Un bărbat, care și-a maltratat familia și și-a abuzat sexual fiica minoră, condamnat la 19 ani de închisoare

Procuratura informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 41 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, acțiuni violente cu caracter sexual și viol. 

Prin decizia instanței, inculpatul a fost sancționat cu 19 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.

Potrivit materialelor cauzei, în perioada 2019-2023, inculpatul a manifestat un comportament violent, sistematic, față de membrii familiei sale – soția, și cei doi copii minori.

Acțiunile s-au manifestat prin violență fizică și psihologică, având drept scop impunerea voinței și controlul total asupra membrilor familiei. Comportamentul violent al bărbatului era adesea cauzat de consumul de alcool.

Începând cu anul 2021, inculpatul a comis și acte sexuale forțate asupra fiicei sale minore, care nu împlinise 14 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima consimțământul. Aceste fapte au fost comise în locuința familiei, în absența mamei, aflate la tratamente medicale.

În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut parțial vina.

Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Share