Un bărbat a furat un automobil pentru a se plimba

Un bărbat a furat un automobil pentru a se plimba

Polițiștii din Glodeni au fost sesizați de un bărbat de 49 de ani care, a comunicat că i-a fost sustras automobilul „Dacia Duster”, de la poarta unui locuitor din satul Cobani, unde rămase cu cheia în contact și geamul deschis, informează OFICIAL.

Prejudiciul cauzat proprietarului a fost estimate la peste 150 000 de lei.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști, la scurt timp, suspectul a fost identificat, un bărbat de 33 ani din raionul Glodeni, iar mașina a fost găsită abandonată pe un câmp, între satele Cobani și Balatina.

Suspectul, un bărbat de 33 ani din raionul Glodeni, a declarant polițiștilor că a recurs la asemenea gest doar pentru a se plimba.

Bărbatul nu este la prima abatere de lege, anterior a mai comis infracțiuni similare, dar și furturi.

La moment bărbatul este cercetat penal în stare de libertate, pentru răpirea mijlocului de transport, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 de lei sau închisoare de până la 3 ani.

Share