Un bărbat a avut de suferit în urma unui incident cu exploatarea necorespunzătoare a instalației alimentate la gaz
Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, un bărbat a avut de suferit în urma unui incident produs din cauza încălcării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate la gaz.
Cazul a fot înregistrat în seara zilei de ieri în raionul Orhei, satul Trebujeni. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 22:48.
Potrivit informațiilor înregistrate, un bărbat în vârstă de 43 de ani a primit arsuri de gradul I, II, III, circa 50% din suprafața corpului în timpul utilizării necorespunzătoare a cazanului, care era amplasat în interiorul cazangeriei cu suprafața de 12 m2 în subsolul unei pensiuni.
Bărbatul a fost preluat de medici la spitalul raional Orhei, fiind internat în secția reanimare în stare gravă până la intervenția pompierilor.
La fața locului au fost îndreptate două echipaje de pompieri, care au stabilit că în urma incidentului incendiul nu s-a produs.
Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.