Un avocat stagiar și complicele acestuia riscă condamnare pentru contrabandă cu droguri
Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Principal, anunță despre finalizarea și transmiterea în judecată a dosarului, în care, în calitate de inculpați figurează un avocat stagiar împreună cu un complice.
În acțiunile celor doi, procurorii au reținut: ”circulația ilegală a drogurilor fără scop de înstrăinare”, ”tentativa de contrabandă cu droguri” și ”confecționarea, deținerea și folosirea documentelor oficiale false”.
Potrivit probatoriului, cei doi au acționat în baza unui plan criminal prestabilit, care le-ar permite să-și camufleze acțiunile astfel încât să-i ducă pe oamenii legii în eroare cu privire la destinatarul drogurilor.
În concret, în intervalul martie – decembrie 2020, fiind responsabil de procurarea online a drogurilor din Olanda, avocatul stagiar a indicat în comandă date neveridice despre identitatea destinatarului. Ulterior, fiind informat de complice despre sosirea mărfii din Olanda, acesta s-a prezentat la oficiul poștal pentru a revendica coletul cu droguri, în baza unui mandat fictiv de avocat stagiar, înregistrat pe numele unei persoane inexistente.
Acesta a fost reținut în flagrant, în interiorul coletului poștal internațional fiind depistată o cantitate de 6,05 grame de substanță psihotropă – Amfetamină, ce se încadrează în proporții deosebit de mari.
Pentru cele imputate inculpaților, legislația prevede pedeapsă până la 18 ani închisoare.
Concomitent, Procuratura capitalei a sesizat și conducerea Uniunii Avocaților în legătură cu încălcările admise în activitatea avocatului stagiar și a conducătorului acestuia în scopul intervenirii potrivit competențelor și neadmiterii pe viitor a unor astfel de abateri de la lege.
Cristina Pendea