Un antreprenor din Chișinău – denunțat de un funcționar al Preturii Buiucani la CNA

Un antreprenor din Chișinău – denunțat de un funcționar al Preturii Buiucani la CNA

Un antreprenor din Chişinău a fost reţinut de CNA şi procurorii anticorupţie, după ce a fost denunţat de un funcţionar al Preturii Buiucani pe care acesta ar fi încercat să-l mituiască.

Potrivit denunţătorului, comerciantul ar fi dorit să amplaseze o gheretă pentru comercializarea produselor agricole în sectorul Buiucani, iar ca să obţină permisiunea i-ar fi promis angajatului Preturii un comision de 10 la sută din venitul lunar.

Pentru că oferta antreprenorului a fost ignorată de funcționarul public, acesta ar fi insistat să-i transmită 10 000 de euro ca primă tranşă din comisioanele lunare ulterioare. Cazul a fost raportat la CNA, iar pe marginea faptelor descrise a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere activă.

Bărbatul a fost reţinut şi plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Acum, el este cercetat penal pentru corupere activă şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 7 ani de închisoare și amendă de până 14000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Cristina Pendea

Share