Un alt lot de produse alimentare și de primă necesitate a fost distribuit Centrelor de plasament temporar pentru persoanele refugiate din nordul, centrul și sudul țării

Un alt lot de produse alimentare și de primă necesitate a fost distribuit Centrelor de plasament temporar pentru persoanele refugiate din nordul, centrul și sudul țării

Reprezentanți ai centrelor de plasament temporar pentru persoanele refugiate și ai administrațiilor publice locale (APL) din mun. Bălți și raioanele: Drochia, Ștefan Vodă, Orhei, Ialoveni și Râșcani, au recepționat, în perioada 25-29 iulie 2022, produse alimentare și de primă necesitate de la depozitul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Centrele de plasament temporare pentru refugiați, aprobate prin ordinul Agenției Naționale Asistență Socială (ANAS), precum și administrațiile publice locale pot solicita bunuri din depozitul gestionat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), unde sunt stocate ajutoarele umanitare.

Reamintim că pentru a beneficia de produse alimentare, igienice și de primă necesitate (haine, încălțăminte, pături, saltele etc.), centrele de plasament temporar al persoanelor refugiate, acreditate de ANAS, pot solicita ajutor umanitar completând cererea direct pe UAHELP.MD, la care va fi anexată lista produselor planificate pentru o săptămână, raportată la numărul real de persoane cazate la zi.

Administrația publică locală poate solicita produse alimentare și de primă necesitate prin completarea unei cereri-tip cu lista planificată pentru o săptămână, raportată la numărul real de persoane găzduite la zi. Cererea, semnată de primarul localității și cu ștampila APL, va fi scanată și expediată la secretariat@social.gov.md.

Operatorii economici, care doresc să facă donații, pot apela Linia verde pentru gestionarea fluxului refugiaților la numărul de telefon 080080011. Depozitul Ministerului Muncii și Protecției Sociale activează în baza prevederilor punctului 16 al dispoziției Comisiei pentru situații excepționale nr. 6 din 3 martie 2022.

Share