Turneul Internațional de lupte libere în memoria lui Alexandr Hlistun. Cine a câștigat (foto)
Ministerul Tineretului și Sportului în comun cu Federația Unificată de Luptea organizat Turneului Internațional de lupte libere în memoria lui Alexandr Hlistun, antrenor emerit al Republicii Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă, partidele preliminare la cele 8 categorii masculine și două feminine au fost anticipate de ceremonia de dezvelire a bustului cu chipul lui Alexandr Hlistun, unul dintre fondatorii școlii moldoveneşti de lupte. Cu acest prilej, la eveniment s-au prezentat colegii, membrii familiei, numeroși discipoli ai regretatului antrenor Alexandr Hlistun. La întreceri și-au anunțat participarea peste o sută de tineri sportivi din Moldova, România și Ucraina.
Competiția s-a disputat la Centrul de pregătire a loturilor naționale, reunind mai multe speranțe olimpice din cele trei tări. La categoria 66 de kilograme pe locul II s-a clasat Ștefan Tonu din Chișinău, deținător al locului 2 la Campionatul Mondial printre cadeți, ediția 2016. În partida finală discipolul antrenorului Sergiu Gurin de la CS « Speranța » a cedat în fața lui Maxim Salcuțan, deținător al locului V la Campionatul European de juniori. În meciurile feminine de o înaltă pregătire tehnică și tactică a dat dovadă Tatiana Doncilă, categoria 56 kilograme, premiantă a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Nanjig, China.
Pentru ziua de 10 decembrie curent, este programat Campionatul Mondial la lupte libere la categoriile neolimpice de greutate. Republica Moldova va fi reprezentată în capitala Ungariei de Mihai Sava, 61 kilograme și Andrei Perpeliță, categoria 70 de kilograme.
Maria Roșca