Trei şefi de la Registru şi Biroul Migraţie şi azil, reţinuţi de CNA pentru 72 de ore
Patru funcţionari din cadrul CRIS Registru şi Biroul Migraţie şi Azil şi doi complici au fost reţinuţi astăzi de CNA şi procurori într-un dosar de corupţie. Aceştia sunt bănuiţi de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fals în acte publice în interesul unor grupuri criminale şi sunt reţinute pentru 72 de ore. Operaţiunea a avut loc în comun cu Serviciul de securitate internă al CRIS Registru.
Este vorba despre:
– şeful-interimar al Secţiei evidenţă şi documentare a populaţiei, Comrat, CRIS Registru;
– şeful Secţiei cetăţenie, CRIS Registru;
– şeful-adjunct al Secţiei control şi eliberarea paşapoartelor, CRIS Registru;
– un angajat al Secţiei imigrări din cadrul Biroului Migraţie şi Azil, MAI;
– doi intermediari
În cadrul aceluiaşi dosar este bănuit şi şeful Direcţiei imigrări şi repatriere a Biroului Migraţie şi Azil care, în urma percheziţiilor a avut nevoie de îngrijiri medicale şi este internată la Spitalul de Urgenţă unde este supusă investigaţiilor.
Potrivit ofiţerilor de urmărire penală, angajaţii Registru, în complicitate cu persoane intermediare şi reprezentanţi ai BMA, eliberau paşapoarte biometrice, falsificând identitatea beneficiarilor. În fapt, falsificarea actelor avea loc la nivelul documentelor primare. Astfel, se făceau diferite modificări în certificatele de naştere sau paşapoartele de tip sovietic: se introduceau litere suplimentare în nume, patronimic, prenume, se omiteau sau se adăugau cifre în data de naştere, se schimba în întregime informaţia despre identitatea persoanei etc. După ce se operau aceste modificări se perfectau paşapoarte biometrice.
Totodată, s-a stabilit că mai multe persoane condamnate atât în Republica Moldova, cât şi în alte ţări, au primit paşapoarte cu identitate nouă. De exemplu, un cuplu, anunţat în căutare internaţională pentru comiterea mai multor infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova şi în Statele Unite ale Americii, a intrat în vizorul CNA şi al procurorilor în urma investigaţiilor desfăşurate în cadrul unui dosar penal privind eliberarea paşapoartelor false de către funcţionari ai Secţiei evidenţă şi documentare a populaţiei a sectorului Râşcani din Capitală.
Soţii sunt bănuiţi că ar fi obţinut de la secţia menţionată paşapoarte cu date de identitate false pe numele lor şi a celor 3 copii minori. În urma unor percheziţii, efectuate la domiciliile bănuiţilor, ofiţerii CNA şi procurorii au ridicat mai multe acte cu date de identitate false, eliberate de SEDP Râşcani, dar şi alte documente, folosite pentru perfectarea paşapoartelor moldoveneşti. Cei doi ar fi încercat să se ascundă de autorităţi, fiind învinuiţi în mai multe dosare, instrumentate de instituţiile de drept din SUA şi Republica Moldova.
În anul 2010, instituţiile de drept din SUA au emis un mandat de arestare internaţional pe numele femeii, aceasta fiind învinuită de obţinerea unor credite în valoare de circa 50 000 000 de dolari din băncile americane, prin utilizarea documentelor falsificate. Ea mai este învinuită inclusiv de conspiraţie la comiterea fraudei bancare, fraudă bancară, spălare de bani şi îndeplinirea falsă a declaraţiei fiscale. Potrivit legislaţiei americane, pentru comiterea acestor infracţiuni, se prevăd pedepse între 20 şi 30 de ani de închisoare. Acum doi ani, femeia a fost reţinută şi de instituţiile de drept din Moldova, reuşind însă să evadeze din arest la domiciliu. Cu câteva luni în urmă, procurorii au reuşit să extrădeze arestaţii pentru a fi deferiţi justiţiei americane.
În dosar apar şi cetăţeni ai Kazahstanului, Lituaniei, Belarusului, Ucrainei, despre care se ştie că au fost condamnaţi şi sunt căutaţi de Interpol pentru evaziuni fiscale, trafic de droguri, deturnare de fonduri, organizare de grupuri criminale, etc. Anchetatorii au stabilit 31 de persoane care au intrat în posesia actelor de identitate falsificate, iar preţul unui paşaport se ridica până la 10 000 de euro.
Dacă vor fi găsite vinovate, bănuiţii riscă până la 10 ani de închisoare.
Maria Roşca