Trei instituții de învățământ general din țară activează la distanță din cauza carantinei

Trei instituții de învățământ general din țară activează la distanță din cauza carantinei

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță că, potrivit ultimelor date actualizate – la 5 februarie, trei instituții de învățământ general din țară activează la distanță din cauza carantinei ca și în cazul a 153 de clase.

Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 214, iar 3183 elevi au fost plasați în regim de autoizolare. 230 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus și 178 se află în izolare. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 63 de persoane, iar alte 49 se află în autoizolare.

În învățământul profesional tehnic, în perioada 01-05 februarie, au fost înregistrați 14 elevi testați pozitiv cu virusul Sars-Cov-2, 18 – cadre didactice și 5 din personalul nedidactic și auxiliar. De asemenea, 19 grupe de elevi sunt plasate în autoizolare.

În învățământul superior, în perioada 01-05 februarie, avem 4 studenți testați pozitiv cu Covid-19, în autoizolare se află 13. 12 cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află două persoane. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate 7 persoane, iar una a fost plasată în regim de carantină.

În învățământul de educație timpurie, 5 grădinițe și 36 grupe de copii se află în carantină. Copii confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 sunt 15, iar alți 999 de copii se află în autoizolare. 54 cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 193 cadre didactice. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 55 de persoane, iar alte 103se află în autoizolare.

Mihaela Rotari

Share