Trei clădiri de importanță istorică din Capitală – iluminate (FOTO)

Trei clădiri de importanță istorică din Capitală – iluminate (FOTO)

Primăria municipiului Chișinău informează că, ieri seara, a fost inaugurat iluminatul nocturn decorativ a trei clădiri, amplasate pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Astfel, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Curtea Supremă de Justiție și Școala de muzică pentru copii „Maria Bieșu”, care sunt și monumente de arhitectură, au fost decorate cu lumini pentru a pune în valoare frumusețea edificiilor.

Iluminatul decorativ al celor trei instituții face parte din proiectul de reabilitare a trotuarelor din centrul istoric al capitalei, pe străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Alexandr Pușkin, în perimetrul str. Alexei Mateevici și str. Ierusalim.

În total, proiectul prevede iluminarea decorativă a fațadelor pentru 10 clădiri de importanță istorică.

E de menționat că de Hramul orașului Chișinău a fost inaugurat iluminatul nocturn decorativ al Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” și al clopotniței.

img (1) img (2) img (3) img (4) img (5)

Mihaela Rotari

Share