Trei bărbați riscă până la 4 ani închisoare pentru furtul mai multor bunuri dintr-o întreprindere din Capitală
Trei bărbați din Strășeni, Orhei și Soroca sunt cercetați penal, după ce ar fi furat mai multe bunuri dintr-o întreprindere din sectorul Buiucani al capitalei, informează OFICIAL.
Bănuiții cu vârstele de 33, 38 și 39 de ani au sustras 250 de kg de cabluri de cupru și mai multe electromotoare.
Paguba materială a fost estimată la 74.800 de lei.
O parte din bunuri au fost depistate în mașina unuia dintre suspecți.
Bărbații au fost anterior judecați pentru infracțiuni analogice.
Suspecții riscă amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de 180 la 240 ore sau închisoare pe un termen de până la 4 ani.