Trei bărbați – reținuți pentru omor. Au îngropat cadavrul într-o pădure

Trei bărbați – reținuți pentru omor. Au îngropat cadavrul într-o pădure

Trei bărbați de 24, 29 și, respectiv 30 de ani, locuitori ai satului Tocuz din raionul Căușeni au fost reținuți, fiind suspectați de săvârșirea unui omor intenționat de două sau mai multe persoane, săvârșit în luna septembrie curent, iar cadavrul l-ar fi îngropat într-o pădure din aceeași localitate.

La 23 noiembrie polițiștii din Căușeni au fost sesizați de o femeie precum că soțul său de 32 de ani, de aproximativ o lună și jumătate a plecat de acasă și până la moment nu a revenit.

În urma măsurilor speciale de investigație oamenii legii au stabilit preliminar că în luna septembrie, pe o stradă din localitate, victima ar fi fost bătută cu pumnii și picioarele de un grup de persoane, iar ca urmare a survenit decesul persoanei la fața locului. Apoi, bănuiții ar fi îngropat cadavrul într-o pădure din localitate.

În urma acțiunilor de urmărire penală, suspecții au fost identificați și reținuți.

În cadrul audierilor unul dintre bănuiți a colaborat cu organele de anchetă și i-a însoțit pe polițiști în pădure unde le-a arătat locul în care a fost îngropat cadavrul victimei.

Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore. Conform legislației în vigoare, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Share