Trei bărbaţi, condamnaţi la ani grei de puşcărie pentru asasinarea unei femei de afaceri

Trei bărbaţi, condamnaţi la ani grei de puşcărie pentru asasinarea unei femei de afaceri

Trei locuitori ai raionului Ialoveni, care la finele anului 2013, au asasinat o femeie pe strada Igor Vieru din capitală, au fost condamnaţi la 25, 14 şi, respectiv, 12 ani închisoare. Sentinţa a fost pronunţată după ce Procuratura sect.Ciocana a demonstrat vinovăţia celor trei de comiterea omorului intenţionat, tîlhăriei, purtarea şi păstrarea ilegală a armelor.

Cazul a avut loc în seara zilei de 16 decembrie 2013, cînd inculpaţii au aşteptat victima în scara blocului în care aceasta locuia, avînd scopul de a o deposeda de geantă. Făptuitorii au planificat din timp comiterea crimei, acumulînd informaţii despre activitatea pe care victima o desfăşura, regimul de viaţă şi modalitatea culegerii banilor de la punctele de realizare a peştelui, a cărei proprietară victima era.

Deoarece femeia a opus rezistenţă, atacatorii i-au aplicat o lovitură cu cuţitul în regiunea inimii, i-au smuls geanta şi au fugit cu un automobil într-o direcţie necunoscută. În urma leziunilor grave pricinuite, victima, în vîrstă de 35 de ani, a decedat pe loc.

Potrivit materialelor cauzei penale, în geanta victimei se aflau bani, bijuterii din aur şi lucruri de preţ, estimate la peste 93 mii lei. În continuare, făptuitorii au împărţit banii şi bunurile materiale sustrase, folosindu-le în scopuri personale.

În cadrul acţiunilor realizate de Procuratura sect.Ciocana, de comun cu Ministerul Afacerilor Interne, au fost identificaţi autorii crimei, iar în ianuarie 2014 inculpaţii au fost reţinuţi. Aceştia s-au dovedit a fi trei locuitori ai raionului Ialoveni, cu vîrstele cuprinse între 33 şi 35 de ani, anterior judecaţi.

Pe lîngă pedeapsa închisorii, inculpaţii au fost obligaţi să-i achite succesorului părţii vătămate un prejudiciu moral şi material de 368 mii lei.

Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

 

Maria Roşca

Share