Victor Strătilă și-a încheiat activitatea la ANI: „Nu mi-a fost deloc ușor să-mi exercit atribuțiile”

Victor Strătilă și-a încheiat activitatea la ANI: „Nu mi-a fost deloc ușor să-mi exercit atribuțiile”

Victor Strătilă și-a încheiat activitatea la Comisia Națională de Integritate, actualmente – Autoritatea Națională de Integritate, informează Oficial.

Strătilă a pus punctele pe „i” privind activitatea sa, într-o postare pe Facebook:

„La finele mandatului de membru al Comisiei Naționale de Integritate, precum și de vice președinte în exercițiu al Autorității Naționale de Integritate, țin foarte mult să vă adresez cele mai sincere mulțumiri pentru susținerea acordată, precum și pentru cuvintele de încurajare, care mi le-ați adresat în cele mai grele momente ale activității mele.

A fost o onoare și totodată o mare responsabilitate pentru mine să contribui la înființarea și organizarea activității institutului integrității în Republica Moldova, organ care a demonstrat că este deosebit de eficient și extrem de important în lupta cu corupția și respectiv pentru consolidarea statului de drept și racordarea la valorile europene a țării noastre.

Menționez că deși din cauza conjuncturii interne și externe, nu mi-a fost deloc ușor să-mi exercit atribuțiile, totuși pe durata mandatului nu am cedat, ci mi-am depus toată silința, aptitudinile și cunoștințele, că să-mi exercit obligațiunile funcționale cu credință și integritate în serviciul Republicii Moldova, respectând Constituția și legile în vigoare pentru a proteja proprietatea publică, democrația și bunăstarea poporului.

Pe parcursul activității mele am ținut să acord o atenție deosebită constituirii, instruirii și consolidării corpului specialiștilor în materie de integritate, contingent care va deveni veriga de bază a viitorului corp al inspectorilor de integritate și respectiv a bunei funcționalități a noii instituții. Nu mai puțin important pentru mine a fost și organizarea activităților de instruire, educație și de conștientizare a corpului subiecților declarării, fapt care a culminat cu lansarea cu succes la sfârșitul anului 2017 a Sistemului on-line de depunere a declarațiilor de avere și interese.

Totodată pe parcursul activității am continuat să studiez fenomenul corupției din Republica Moldova, fiind acumulat și sistematizat un bogat material informativ-analitic referitor la componentele importante ale acestui fenomen: Profilul psiho-social al coruptorului; Punctele forte și slabe ale coruptorilor; Zonele de interes operativ pentru depistarea și demascarea coruptorilor; Tactica și strategii de disimulare a activităților corupționale; Tactica și strategiile coruptorilor folosite în apărare; Tactica și strategiile coruptorilor folosite în contraatac la acțiunile de combatere a corupției; Acoperirea politică a fenomenului corupției (lideri de partid, partide, grupuri de politicieni); Acoperirea instituțională a fenomenului corupției (instituții, conducători de instituții); Acoperirea mediatică a fenomenului corupției (surse medatice, lideri de opinie); Acoperirea din sectorul asociativ a fenomenului corupției (organizații non-guvernamentale, lideri ale acestora).

Referitor la planurile mele de viitor, rămân aceleași – în serviciul Republicii Moldova pentru consolidarea valorilor democratice, integrarea europeană și bunăstarea poporului”.

Doina Secrieru

Share