Tranzacțiile de gaze naturale efectuate de SA Energocom în iulie-septembrie
În lunile iulie-septembrie, Societatea pe acțiuni Energocom a achiziționat de pe piața europeană aproximativ 3,5 milioane de MWh de gaze naturale (echivalentul a circa 329.000.000 metri cubi), dintre care cea mai mare parte, 3 milioane de MWh (ceea ce constituie 284.678.000 metri cubi) a fost vândută către SA”Moldovagaz”, pentru consum curent sau pentru sezonul rece ce urmează.
Prețul mediu ponderat al gazelor procurate a constituit 35.25 EUR / MWh (sau 404,92 USD per 1000 metri cubi). În acest scop au fost folosiți bani din grantul oferit Republicii Moldova de 🇳🇴 Guvernul Norvegiei Nansen, din creditul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și surse proprii ale companiei.
Pentru aceste achiziții au fost organizate 42 de runde de licitații respectând regulile creditului BERD, la fiecare rundă participând până nouă companii din Europa. 12 runde s-au finalizat cu încheierea contractelor de livrare. La toate licitațiile organizate au fost invitați și au participat reprezentanți ai instituțiilor de drept, reprezentanți ai Ministerului Energiei, Agenției Proprietății Publice și ai societății civile.
În cantitatea totală de achiziții din T 3 se includ 535.000 de MWh de gaze (sau circa 50 de milioane de metri cubi), procurate de pe Bursa Română de Mărfuri și care au fost depozitate în România în calitate de stocuri de securitate sau stocuri comerciale în limita minimă prevăzută de legislație de 15% din consumul anual – sunt gaze prevăzute pentru cazuri excepționale.
Însumând, în perioada ianuarie-septembrie 2024, SA Energocom a achiziționat în total circa 4,4 milioane MWh (sau 413.000.000 metri cubi). 🇷🇴 ¾ din gaze au fost procurate de la companii înregistrate în România și de pe bursa română – BRM. În total, s-au semnat contracte cu 8 entități comerciale din România, Grecia, Austria, Elveția.
La capitolul tranzacțiilor de vânzare către Moldovagaz, menționăm că acestea au fost adjudecate pe platforma administrată de BRM EST Moldova, subsidiara locală a Bursei Române de Mărfuri, fiind și operatorul platformei de tranzacționare a gazelor naturale din Chișinău. Alte cantități mai mici au fost vândute către companii locale, în contextul în care de la 1 ianuarie 2025 toți consumatorii mari vor fi obligați să procure gaze de pe piața liberă, iar în această perioadă tot mai mulți agenți economici migrează spre platformă BRM Est.