Toți cei care gândesc românește sunt invitați să marcheze 100 de ani de la Marea Unire

Toți cei care gândesc românește sunt invitați să marcheze 100 de ani de la Marea Unire

Astăzi, toți cei care gândesc românește și își doresc unirea Republicii Moldova cu România sunt invitați să marcheze 100 de ani de la Marea Unire printr-un marș care va porni la ora 10:00, de la Cimitirul Eroilor Români.

La inițiativa Asociației „UNIREA-ODIP”, Centenarul Marii Uniri va fi marcat printr-un omagiu adus eroilor români. Astfel, la Complexul Memorial vor fi depuse flori și coroane la mormintele orașilor căzuți pe câmpul de luptă cu moarte de erou. Totodată, în scuarul Cimitirului Eroilor Români, vor fi ținute discursuri.

Ulterior, unioniștii vor merge în marș la Aleea Gării, unde vor depune flori și coroane la monumentul deportaților și victimelor represiilor comuniste.

Evenimentul va culmina cu marșul spre Monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt – în jurul căruia, toți românii vor da mână cu mână și vor dansa Hora Unirii. „O bună parte din unioniști vor pleca la Alba Iulia, capitala Marii Uniri, pentru a marca Centenarul. Cei care nu pot merge la frații de peste Prut, sunt așteptați la Chișinău. La 100 de ani de la Marea Unire, să dăm mână cu mână și să demonstrăm că unioniștii sunt mulți”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA-ODIP”.

Mihaela Rotari 

Share