
Topul solicitărilor locuitorilor din suburbiile Capitalei
Transportul public și reparația căilor de acces sunt în topul solicitărilor locuitorilor din suburbii expuse în cadrul sondajului lansat pe site-ul https://suburbii.chisinau.md/.
Studiul este deschis în continuare.
La el pot participa toți locuitorii din suburbiile municipiului Chișinău.
Cetățenii pot alege în ce domenii de infrastructură din comunitatea lor este necesar să investească municipalitatea:
– Transport spre Chișinău;
– Reparații în școli/grădinițe;
– Extinderea și modernizarea iluminatului public stradal;
– Drum de acces spre suburbii;
– Apeduct/canalizate,
Alte propuneri.
„Intrați pe site-ul https://suburbii.chisinau.md/ și votați pentru prioritățile investiționale din comunitățile dumneavoastră, ca împreună cu primăriile locale să determinăm proiectele bugetare pentru anul 2023.
Amintesc, locuitorii din suburbii și-au expus și anterior opinia pentru proiectele municipale de dezvoltare a infrastructurii.
Astfel, doar în ultimii trei ai, aceste investiții au crescut până la aproape 600 de milioane de lei”, afirmă primarul general al Capitalei, Ion Ceban.