Tone de alcool, depistate la frontiera cu Ucraina

Tone de alcool, depistate la frontiera cu Ucraina

Circa 3 tone de alcool și o unitate de transport de model UAZ, folosită la transportarea mărfii de contrabandă peste frontiera de stat, au fost reținute în cadrul unei operațiuni comune desfășurate de polițiștii de frontieră și grănicerii ucraineni, pe direcția localităților Tocuz-Blagodatnoe.

În dimineața zilei de astăzi, 10 iulie, în jurul orei 05.00, patrula mobilă comună, formată din reprezentanți ai autorităților de frontieră din Republica Moldova și Ucraina, au observat în apropierea nemijlocită de graniță o unitate de transport, de model UAZ, fără numere de înmatriculare. Ajunsă la fața locului pentru a stabili motivul și circumstanțele aflării camionetei în zona de frontieră, patrula a stabilit că mijlocul de transport a fost abandonat, iar în caroserie au fost au fost găsite 600 de butelii de plastic, pline cu alcool, cantitatea cărora este de circa 3 tone.

Cazul este în continuare investigat sub toate aspectele întru acumularea probatoriului și depistarea persoanelor implicate în activitatea infracțională.

Amintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Direcţiei regionale Sud au reținut 25 tone de alcool. Cazul înregistrat în această dimineață este deja al treilea de la începutul lunii iulie, fiind ridicate, în total, aproximativ 29 tone de alcool etilic. În primele luni ale anului curent au fost documentate 18 asemenea cazuri cu implicarea a 24 de persoane, de la care au fost ridicate aproximativ 6,5 tone de alcool.

 

DSC06883DSC06885

DSC06849

 

 

 

 

 

Mihaela Rotari

Share