Tinerii Moldovei recrutează noi membri

Tinerii Moldovei recrutează noi membri

Mișcarea Civică TINERII MOLDOVEI recrutează studenți în Chișinău. Dacă înveți la universitate sau colegiu și ești conștient că doar implicare civică ne poate salva viitorul, atunci ai stofă de TM. 

În 2014, TM a fost cel mai activ ONG din Rep. Moldova. Anul trecut TINERII MOLDOVEI au avut, printre altele, trei campanii de nivel republican, în care s-au implicat peste o mie de voluntari. În septembrie au împărțit peste un milion de panglici tricolor – simbol al unității naționale. În iulie, au fost în peste două sute de localități pentru a le comunica oamenilor beneficiile apropierii de România. În primăvară, au acoperit tot teritoriul statului, promovând drepturile și adevărata identitate a moldovenilor, cu ocazia recensământului.

În 2015 TM își propune să construiască o societate civilă puternică, care să nu poată fi neglijată de celelalte 3 puteri din stat. Altfel spus, aleșii poporului și demnitarii publici vor da socoteală TINERILOR MOLDOVEI pentru acțiunile lor.
De ieri, în universitățile și troleibuzele din Chișinău rulează acest clip:

 

Iar astăzi TINERII MOLDOVEI de la Academia de Studii Economice a Moldovei au plasat un banner uriaş pe unul dintre corpurile universității. O imagine cu ce se poate vedea în această dimineață în curtea ASEM-ului este atașată.

Studenții care se vor alătura Mișcării vor obține următoarele beneficii:

– Satisfacția de a se simți mai puternici decât „politrucii” și „analiștii” de la televizor;
– Participarea la proiecte care chiar schimbă lucruri concrete (demiterea unui decan corupt, spre exemplu);
– Schimb de experiență cu Mișcări care au pus la zid Guverne (Uniți Salvăm Roșia Montană, spre exemplu);
– Dezvoltarea abilităților de lucru în domenii specifice (PR, IT, project management, public speaking, streetart etc);
– Promovarea ideilor și acțiunilor pe care ei le consideră utile societății (racordarea Rep. Moldova la sistemul energetic național al României, spre exemplu);
– Apartenența la cea mai extinsă rețea apolitică din Rep. Moldova.

Studenții care vor să devină membri TM sunt îndemnați să completeze formularul de aplicare disponibil pe site-ul tinerii.md. După aplicare, ei vor trece printr-un filtru de selecție, iar dacă sunt acceptați în organizație, ei vor fi inițiați în regulile organizaţiei și cultura organizațională TM. După parcurgerea aceste etape, ei vor avea posibilitatea să îți aleagă poziția din interiorul organizației care se potrivește caracterului și temperamentului lor. După ce vor căpăta experiență, se vor putea implica activ în viața accelerată a celui mai mare ONG din Rep. Moldova.

Doina Secrieru

Share