Tinerii Moldovei organizează “Descoperă Comoara Limbii Române”

Tinerii Moldovei organizează “Descoperă Comoara Limbii Române”

Mișcarea Civică Tinerii Moldovei organizează o variantă adaptată a jocurilor City Quest/Treasure Hunt, cu ocazia sărbătorii naționale „Limba Noastră cea Română”. Toți tinerii din Chișinău pasionați de jocurile intelectuale sunt invitați să se înscrie în concurs pentru a petrece „altfel” 31 august în acest an!

Concursul cuprinde mai multe probe, iar îndeplinirea acestora le permite echipelor, formate din maxim 5 participanţi, să primească indiciul pentru următorul obiectiv. Obiectivele vor fi poziţionate în locuri inedite din Chișinău, iar indiciile vor oferi concurenţilor oportunitatea de a cunoaşte locurile din capitală pe care istoria le leagă de Limba Română, pentru a descoperi în final o „comoara”, care va rămâne în posesia echipei câștigătoare. Pe lângă aventură și distracție, participanții vor concura pentru Marele Premiu – excursie turistică în România.

„Am decis să organizăm un astfel de proiect, deoarece de multe ori trecem pe străzi și pe lângă clădiri fără să știm ce semnifică ele de fapt, dar toate au o istorie în spate și majoritatea au ceva comun cu Limba Română. Trecem și uităm să le admirăm pentru că suntem preocupați de treburile noastre zilnice. De multe ori chiar uităm ce sărbătorim la 31 august în fiecare an. Dar 2015 va fi diferit. Promitem că de această dată sărbătoarea Limbii Române va fi de neuitat! Așteptăm doar să găsim cât mai mulți curajoși care să accepte provocarea de a intra în joc!”, a menționat Anatl Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

Sărbătoarea Limbii Române izvorăște dintr-o victorie uriașă a Mișcării de Renașteră Națională, care a repus în drepturi un element fundamental al unui popor – limba lui. Din păcate, semnificația acestui moment istoric se pierde în timp și cu fiecare an ce trece – 31 august devine din inerție motiv de petrecere pentru chișinăueni, nicidecum o sărbătoare națională a demnității de neam. Inițiativa organizării concursului vine să completeze programul oficial pus la punct de Autorități pentru 31 august 2015, pentru a aduce tinerii mai aproape de această sărbătoare. Mai mult, vom oferi tinerilor participanți o nouă perspectivă asupra zilei de 31 august 1989, pentru ca ei să înțeleaga valoarea reală a acestui eveniment istoric. Va fi creat un cadru prilenic pentru ca jucătorii să redescopere Limba Română și istoria ei în Chișinău, într-o atmosferă de distracție și competiție.

Pentru regulament, înscrierea echipelor, lista completă a premiior și alte detalii: http://tinerii.md/2015/08/19/descopera-comoara-limbii-romane/

 

Mihaela Rotari

Share