Termoelectrica SA a demarat o procedură de licitație pentru reparația capitală a turbinei nr. 3
Termoelectrica SA a demarat procedura de licitație pentru reparația capitală a turbinei nr. 3, controlul metalului, prelungirea resursei de exploatare a turbinei și reparația capitală a generatorului nr. 3, informează OFICIAL.
Valoarea estimativă a lucrărilor, fără TVA, este de 7 mln. lei, din mijloacele întreprinderii, iar lucrările ar urma să fie finalizate până la 15 septembrie. Depunerea ofertelor va avea loc în perioada 17 mai – 3 iunie.
„Întreprinderea încearcă să diminueze riscurile, să facă reparații pentru o mică parte din volumul licitației planificate inițial, dar care a fost anulată, astfel încât să trecem cu bine de iarna care vine”, a spus directorul general interimar al Termoelectrica, Vasile Leu.
La începutul lunii aprilie, Guvernul a adoptat o „decizie politică”, anulând o licitație de modernizare a Termoelectrica, în valoare totală de 13,27 milioane euro, organizată împreună cu reprezentanța Băncii Mondiale. Proiectul inițial prevedea modernizarea turbinei nr. 2 prin creșterea capacităților de producere a energiei electrice și termice. De asemenea, includea reparații la blocul nr. 3, inclusiv la turbină, generator, cazan de abur, plus alte lucrări auziliare. Doar o mică poarte din lucrările inițiale de modenizare sunt incluse în licitația demarată de Termoelectrica.