Termoelectrica S.A. va consuma circa 5 mii tone de păcură în procesul de producere a agentului termic

Termoelectrica S.A. va consuma circa 5 mii tone de păcură în procesul de producere a agentului termic

Termoelectrica S.A. va consuma o cantitate de circa cinci mii tone de păcură din rezerva de stat în procesul de producție a agentului termic.

Un proiect de hotărâre privind deblocarea păcurii din rezervele de stat a fost propus spre consultare publică de către Ministerul Energiei, în urma constatărilor făcute de către Agenția de Supraveghere Tehnică cu privire la riscurile asociate păstrării volumului actual de păcură în rezervoare în ceea ce privește exploatarea instalațiilor, precum și riscurile de deversare în caz de cutremur.

Astfel, pentru a reduce aceste riscuri și a micșora volumul de păcură în rezervoare, Termoelectrica va utiliza aproximativ 5 mii de tone de păcură în procesul de producere a agentului termic și energiei electrice în perioada de încălzire rămasă. „Nu este vorba de trecerea totală la păcură; aceasta va fi arsă într-un mix de 50/50 cu gaze naturale, ceea ce crește semnificativ calitatea procesului de ardere și reduce cantitatea de emisii comparativ cu arderea doar a păcurii”, a declarat Iurie Razlovan, Directorul General al întreprinderii (interimar) Termoelectrica S.A.

Agenția Națională de Reglementare în Energetică va ajusta tarifele pentru anul 2024, luând în considerare contravaloarea acestora.

Share