Târgul Internaţional de Universităţi se desfășoară la Chișinău
Ieri, 20 martie, la Chişinău a fost inaugurată cea de-a doua ediţie a celui mai mare târg internaţional de universități din Moldova, organizat de către Moldovan International Education Fair, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, cu sprijinul Uniunii Europene.
Organizarea expoziţiei pentru studenţi şi viitori studenţi a fost iniţiată în 2014 în cadrul Grupului EDUCATIVA, ca urmare a împlinirii a zece ani de existență RIUF – Romanian International University Fair și a experienței acumulate cu tineri români care au plecat la studii în străinătate.
În acest sens, organizatorii evenimentului şi-au propus ca MIEF să devină un eveniment de referință şi pentru elevii, studenții, părinții și profesorii din Republica Moldova.
La ceremonia de deschidere au fost prezenţi Viceministrul Tineretului şi Sportului Victor ZUBCU, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în RM Pirkka TAPIOLA, Preşedintele Grupului Educativa Alexandru GHIŢĂ, alţi oficiali.
Viceministrul Tineretului şi Sportului Victor ZUBCU şi-a exprimat deschiderea pentru proiectele care susţin mobilitatea naţională şi internaţională, precizând că „mobilitatea tinerilor este o componentă care se încadrează perfect în priorităţile Strategiei Naţionale pentru Tineret şi contribuie la dezvoltarea tinerilor din Republica Moldova”.
Viceministrul a mai remarcat necesitatea accesului tinerilor la educaţie, menţionând că „educaţia este un drept, iar asemenea acţiuni, susţinute de către Minister, apropie Republica Moldova de tot ce numim arhitectură europeană”.
Pirkka TAPIOLA s-a referit la sprijinul pe care îl acordă Uniunea Europeană tinerilor din Republica Moldova în parcursul lor educaţional şi la necesitatea acestor experienţe pentru ei, afirmând că în ultimii ani circa o mie de tineri din RM care au studiat în străinătate au revenit să activeze acasă.
Cei prezenți la târg au oportunitatea de a interacționa cu reprezentanții universităților din străinătate și din țară și pot afla direct de la ei detalii despre programele de studii disponibile, alături de informații utile care le pot facilita procesul de aplicare la universitatea dorită.
În cadrul târgului expoziţional participă universități din România, Republica Moldova, Marea Britanie, Grecia, Franţa, Germania, SUA, Olanda etc.
Evenimentul se desfășoară în perioada 20- 21 martie, în incinta centrulului expozițional “Moldexpo”din capitală.
Maria Roșca