Armă pneumatică nedeclarată, depistată de vameși în bagajul unui moldovean

Armă pneumatică nedeclarată, depistată de vameși în bagajul unui moldovean

Inspectorii postului vamal Costești au prevenit o tentativă de introducere ilegală în țară a unui pistol cu aer comprimat, care, conform prevederilor legislației în vigoare, constituie obiect al  declarării obligatorii.

Pistolul cu aer comprimat de model Kandar B3-3 (calibru 5.5 mm) a fost depistat în bagajul unui locuitor al r-nului Florești, în vârstă de 27 de ani, care se afla la bordul unui autocar de pe ruta Cehia – Republica Moldova. În bagajul acestuia, vameșii au mai găsit 250 de bile de metal, care, de asemenea au fost tăinuite de la controlul vamal.

Arma și bilele de metal au fost indisponibilizate și transmise organelor abilitate pentru efectuarea expertizei, iar contravenientul urmează a fi sancționat cu o amendă în sumă de până la 4 500 lei.

Mihaela Rotari

Share