Sute de tineri din capitală, informați despre bursele de studii Erasmus+
Peste 250 de tineri de la 10 universități din capitală au participat marți, 22 septembrie, la campania națională „Information Day”, lansată de Oficiul Național Erasmus+ (NEO) în Moldova. Este pentru prima dată când un astfel de eveniment de informare a fost organizat separat pentru studenți.
Tineri de la Academia de Studii Economice, Universitatea Tehnică, Universitatea de Stat, Universitatea Liberă Internațională, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, Institutul de Stat de Relații Internaționale, Universitatea de Studii Europene și Universitatea Agrară s-au arătat extrem de interesați de oportunitățile de studii în Europa, sala de la ASEM devenind neîncăpătoare.
În cadrul evenimentului au fost prezentate cele două posibilități de studii pentru tineri – mobilități de scurtă durată pentru cei care sunt deja studenți la o universitate din Republica Moldova și oportunitățile de studii de Masterat sau Doctorat efectuate în totalitate peste hotare. Studenții au fost foarte activi și au adresat întrebări, în special referitoare la aspectele practice ale Programului – ce acoperă bursa de studii, ce include dosarul de aplicare sau cât de avansat trebuie să fie nivelul de cunoaștere a limbii străine.
De asemenea, ei au avut ocazia să afle cum este să fii student în Europa de la Diana Pînzari, o absolventă Erasmus, care și-a făcut o parte din studiile de Licență în San Sebastian, Spania. Alte sfaturi le-au fost oferite tinerilor și de către reprezentanți ai Departamentelor pentru Relații Internaționale, prezenți și ei la eveniment.
Campania națională „Information Day” a fost lansată pe 17 septembrie, la Comrat și Cahul. Ultima întâlnire din acest an cu studenții va avea loc la Bălți, pe 29 septembrie. Campania este organizată de NEO Moldova – reprezentanța oficială a Programului Uniunii Europene pentru Educație, Formare, Tineret și Sport 2014-2020.
Din 2004 până în 2014 în jur de 1000 de persoane din Moldova – studenți și personal academic – au beneficiat de burse de studii, activități de formare și predare sau vizite de studiu în străinătate prin intermediul Programului Erasmus+.