Sute de români de pe ambele maluri ale Prutului s-au delectat cu muzica folclorică a formației Ștefan Vodă, în Italia (video)

Sute de români de pe ambele maluri ale Prutului s-au delectat cu muzica folclorică a formației Ștefan Vodă, în Italia (video)

Diaspora din Italia simte românește! Ansamblul Etnofolcloric Ștefan Vodă din Republica Moldova, în frunte cu maestrul Tudor Ungureanu, a avut un concert de zile mari în orașele italiene Milano și Parma. Inițiativa aparține filialei „Unirea – ODIP” din Parma, condusă de Constantin Lavric, potrivit unui comunicat de presă.

La ambele concerte au participat sute de români de pe ambele maluri ale Prutului, care s-au delectat cu muzica folclorică a interpreților formației Ștefan Vodă. În cadrul evenimentului de la Parma, a avut loc și lansarea cărții „Blocați în labirint” de George Simion.

5

Organizatorii spun că scopul evenimentelor a fost de a trezi spiritul patriotic și pro-românesc a celor care de ani buni sunt stabiliți în Italia. „Chiar dacă suntem stabiliți de zeci de ani aici în Italia, dorul de casă, de neamul românesc nu va conteni niciodată. În aceste două zile, formația Ștefan Vodă ne-a adus o parte din Basarabia în inimile noastre și a aprins flacăra românismului aici, la mii de kilometric distanță de casă”, a declarat Constantin Lavric, președintele filialei „UNIREA – ODIP” din Parma.

La rândul său, președintele asociației „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi, spune că diaspora a fost mereu alături de Republica Moldova și este sigur că diaspora va avea un cuvânt greu de spus la înfăptuirea Unirii. „Diaspora din Italia simte românește! M-am convins de acest lucru atunci când am văzut entuziasmul și lacrimile oamenilor atunci când ascultau muzica neamului românesc, în interpretarea Ansamblului Ștefan Vodă. Văzând atât de mulți oameni frumoști și care simt românește, nu am niciun dubiu – unirea va avea loc curând”, a declarat Bilețchi.

Mihaela Rotari

Share